Datini, clișee. folclor (1)

Ne tot lăudăm noi, evanghelicii, că sursa de inspirație și chiar norma pentru viața creștină este Scriptura, însă nu pot să trec cu vederea amara realitatea ce contrazice flagrant acest discurs dulceag și idealist. Realitatea este că și noi, cei ce criticăm abandonarea în tradiție a unor biserici clasice, avem datinile, obiceiurile și clișeistica noastră care ne servesc de ochelari prin care să înțelegem și să interpretăm realitatea spirituală revelată în scripturi. Exemplul pe care il voi pomeni acum este poziția evanghelicilor vizavi de botez. Deși învățătura de la catedră este de calitate, cea de la amvon lasă, de multe ori, de dorit. Așa de des mi se dă să aud în predici eroarea că botezul este legământul pe care un om îl face cu Domnul, încât îmi dau seama că există o profundă lipsă de înțelegere, la nivelul maselor, a relației dintre botez și nașterea din nou sau a relației dintre vechiul legământ cu cel nou. În virtutea acestei înțelegeri greșite perpetuăm și practica mărturiei în fața celor văzuți și a celor nevăzuți, când promitem devotament neclintit și necurmat. Acuma e drept că botezul este mărturia unui cuget curat, dar mă întreb în ce fel servește el de mărturie? Oare nu chiar prin actul scufundării noi mărturisim moartea față de vechea viață și învierea la o nouă realitate spirituală? Dacă așa ar sta lucrurile, atunci cuvintele însoțitoare ar fi de prisos, aproape că ar diminua din puterea de expresie, din relevanța actului în sine. Mă întreb  unde spune biblia că botezul este legământ? Și, dacă e legământ, al câtelea este, al doilea sau al treilea? Despre al treilea nu am citit nicăieri în biblie; despre al doilea, da. Dacă este al doilea, atunci ce valoare mai are nașterea din nou care trebuie să preceadă acest act sfânt? Dacă însă nașterea din nou reprezintă momentul noului legământ, pe care Domnul îl inițiază, atunci de ce vrem să îi anulăm puterea, înlocuindu-l cu un altul? Să fie doar vorba de simple clișee bisericești folosite prost? Sau, mai rău, am ajuns oare în situația critică în care folclorul conturează doctrinele evidente în clișee nereușite? Dacă așa stau lucrurile, cred că este momentul întoarcerii la biblie. Putem oare, sau tradiția e o caracatiță prea puternică pentru a mai putea scăpa din înșelătoarele-i învăluiri?