CE si CUM - aspecte esentiale ale unei predici bune

CE trebuie predicat şi CUM să fie transmis mesajul sunt noţiuni atât de strâns legate una de alta încât lipsa vreuneia anulează valoarea şi impactul celeilalte. Este deja evidentă pledoaria pentru îmbinarea cu delicateţe şi consecvenţă a celor două. Dacă eşuăm în această împletire necesară pierdem fie noi, predicatorii, atenţia ascultătorilor, fie ei, ascultătorii, mesajul aducător de har. Prin sacrificarea mesajului de dragul stilului atractiv poate reuşim să câştigăm audienţa, dobândind şi un dram de popularitate şi aclamaţie, însă cu riscul pierderii celor ce au nevoie de mântuire; şi asta din lipsă de mesaj, de cuvânt consistent. Alegând în schimb cealaltă variantă – mesajul pur, neîntinat, într-o transmitere mistică, seacă sau neînţeleasă – avem sansa să căpătăm recunoaşterea de sfinţi, cu riscul, însă, să pierdem audienţa, nereuşind să le atragem atenţia sau să le stârnim interesul pentru comoara de preţ comunicată în mesaj. Apostolul Pavel ştia prea bine ce voia să îi înveţe pe corinteni când îi îndemna să rostească mai degrabă cinci cuvinte înţelese decât zece mii în altă limbă (1 Cor. 14: 19), deoarece oricât de profund sau de înălţător ar fi mesajul glosolaliei, nu are nici o relevanţă dacă nu e tradus în limbajul ascultătorului.

Imaginaţia cititorului e iarăşi provocată de o ultimă ilustraţie care să pecetluiască această pledoarie. Să ne imaginăm un autobuz plin de turişti care se opresc să admire un peisaj paradisiac. Ghidul este cel ce cunoaşte zona şi ştie că ratarea unui astfel de peisaj ar fi o mare pierdere pentru orice turist care trece prin împrejurimi. Problema cu peisajul este că nu poate fi admirat fără un binoclu special. Să presupunem în continuare că ghidul (predicatorul) are în portbagajul autobuzului numărul necesar de binocluri, aşa încât toţi pasagerii să se poată delecta în acelaşi timp de frumoasa privelişte, însă nu se deranjează să ofere obiectul necesar, ci dintr-un simţ al comodităţii sau al mulţumirii că îşi face îndeajuns de bine datoria îi lasă pe săracii curioşi să-şi chinuie privirile înspre depărtări greu zărite cu ochiul liber. E drept, a bifat punctul turistic prestabilit, însă fără vreun folos autentic pentru cei ce voiau realmente să savureze frumuseţea ce le-a fost refuzată. Nu este aceasta lipsă de etică profesională? Dar oare în termenii discuţiei noastre, cum se numeşte acest tip de atitudine iresponsabilă? Să întoarcem acum datele ilustraţiei. Ghidul pune la îndemâna fiecărui turist binoclul necesar, însă îi duce pe aceştia numai în locuri unde obiectul nu îşi găseşte utilitatea, rămânând astfel fără nici o valoare. Nu transmite

aceasta, lipsă de discernământ, de profesionalism, de competenţă?

Prin urmare, un predicator care îşi cunoaşte bine slujba şi care vrea să se pună la dispoziţia Domnului, slujind bine pe ceilalţi, va căuta să aducă în faţa privirilor celor ce primesc mesajul divin numai peisaje mântuitoare oferindu-le alături şi mijlocul să se poată bucura pe deplin de acestea.