Spre un nou început

„Eram copil trecea zăpada,
Eu cu tristeţe o petreceam,
Mi se părea că iarna trece,
Mi se părea, dar eu treceam.”

Versurile citate aparţin unui cântec sacru învăţat de la părinţii mei când eram copil. Sunt cuvinte care la fiecare sfârşit/început de an renasc din abisurile inimii aducând cu ele o tot mai puternică impresie a trecerii celor văzute. Da, este adevărat, a trecut decembie cu forfota lui şi cu stralucirea-i sărbătorească, dar de fapt cel ce a trecut sunt eu. Tot ce e perisabil în juru-mi nu este altceva decât o simplă reamintire a efemerităţii mele pământeşti. Anii trec, şi deşi nu ne mai întâlnim cu ei, vin alţii să ne ţină de urât, însă noi nu ne putem multiplica şi nici conserva într-o stare de veşnică tinereţe. Ce este însă purtător de optimism în tot acest vuiet al trecerii este acel sâmbure de cer, convingerea neclintită că fiecare sfârşit de an, aducător de un nou ianuarie ne apropie tot mai mult de măreţul final când Îl vom vedea faţă în faţă şi cănd vom trăi minunea ultimului început. Privind aşadar la Cel ce a început toate lucrurile, să pornim şi noi pe drum de 2008 reîmprospătând în inimi dedicarea pentru El şi trăind la maximum fiecare nouă şansă oferită de Cer, apropiindu-ne astfel cu paşi grăbiţi de Marele Început spre care tindem.